Mihai P.Ma intreb deseori daca poporul roman isi manifesta in vreun fel, constient sau incostien, liber arbitrul.
Probabil multi dintre dumneavoastra sunteti intrati pe fagasul vietii intr-un ritm vioi si rareori aveti ragazul sa va ganditi la „cum ar fi daca”, la ce ati alege daca ati avea curajul s-o faceti.
Acum nu stiu daca aceasta trasatura este specifica neaparat poporului roman, pentru ca in definitiv ce este liber arbitru? In mod simplist, puteam sa-l definim ca fiind capacitatea de a actiona independent, practic o manifestare a interiorului uman si mai putin o rezultanta a exteriorului asupra perceptiei sinelui.
Daca ne gandim de exemplu la poporul german, cel obisnuit cu foarte multe reguli, cel care respecta aceste reguli fara prea multe iesiri in decor, nu puteam sa spunem ca discutam despre un popor ce-si manifesta din plin liber arbitru, insa, daca analizam la rece situatia, putem sa spunem ca germanul de rand este fericit cu regulile lui, si unii nu le-ar schimba pentru nimic in lume. Si totusi, poate o data la un secol ceva se scormoneste in adancul unei fiinte traite rigid.
Deci, dupa parerea noastra, porporul roman isi exercita mai degraba liberul arbitru decat poporul german, de exemplu. Evident, lucrurile sunt discutabile, mai ales cand vine vorba de a exploda mamaliga. Ne amintim cum am fost catalogati de multi in istorie. Insa, discutam aici de liber arbitru, si nu de calitatile noastre de lideri inascuti si de razvratiti ai sortii.
Am cunoscut in trecut un domn, fusese directorul institutului de speologie, un foarte interesant om cu un trecut de-a dreptul incantator. Se casatorite de tanar cu fica unui mare legionar, fapt ce i-a adus mai apoi vreo 5 ani de puscarie. Dupa eliberarea din inchisoare, de voie si nesilit de nimeni s-a indragostit nebuneste de fiica unui mare comunist, cazut mai apoi in dizgratiile regimului, fapt ce i-a mai adus cativa ani de inchisoare. Un om cultivat, o adevarat enciclopedie umana, ce pastra in tolba o adevarata istorie nescrisa. Fusese supus unui destin straniu, mai ales ca, nu avea absolut nicio orientare politica, nefiind in fapt adeptul partidelor politice, fiind mai degraba un sustinator al monarhiei absolute, cu o mare aplecare catre Napoleon Bonaparte. Si te intrebi uneori: unde te poate duce liberul arbitru? Raspunsul in cazul lui a fost unul simpl: la inchisoare. Raspunsurile in general sunt multiple, insa, majoritar cu aspecte negative, de aceea poate oamenii se si feresc sa si-l manifeste atat de des.
Si totusi, liberul arbitru nu este nimic fara niste trairi. Daca esti fericitul posesor al unei vieti dure, cu multe obstacole, iti poti manifesta liberul arbitru intr-o conjunctura favorabila, pentru ca o anume duritate instalata asupra unui individ atunci cand trece prin momente cu adevarat grele in viata, ii permite acestuia ca ulterior manifestarii liberului arbitru sa vada lucrurile cu alti ochi, cu ochii omului ce nu are ce pierde, ce doreste sa traieasca din plin clipele ramase.
Revenind la manifestarile noastre ca popor, este greu sa-ti imaginezi publicul multor emisiuni TV de la noi, ca avand un comportament uman deschis, generat in interiorul sau, fara influente exterioare. Aici este vorba de limitarile noastre ca natie, de mentalitate, etc. Evident, nu suntem singurii, ba as zice ca altii sunt mult mai evolutati din acest punct de vedere al superficialitatii, iar un exemplu clar si precis sunt americanii.
In opinia mea, daca am fi un pic mai conservatori in gandire si-n simtiri, si nu ma refer la partidul lu Felix, ci ma refer la principiile conservatorismului, probabil ca noua ca popor ne-ar fi mai bine.
De exemplu, observ cu placere cum foarte multi bucuresteni sunt dornici de a merge prin targurile unde se vand diverse obiecte populare, unde se vand mancaruri tradionale (care de multe ori nu sunt traditionale), observ cu placere ca parca lumea este tentanta mai mult de traditii si obiceiuri, de vintage. Aceasta tendinta s-ar putea sa ne priasca noua romanilor. In fapt, s-ar putea sa fie punctul de sprijin in evolutia noastra ca neam.
